Povestea noastră

2018

Anul
înființării

Universul Montessori

Despre noi

Adevărul e că noi, la Universul Montessori Brașov, suntem uniți de o pasiune comună: lucrul cu cei mici. Suntem pasionați de copii care învață cu inima, de copii care reușesc să fie independenți, de copii care ajung să spună „te rog” și „mulțumesc” fără să li se impună. Noi nu impunem nimic copiilor: doar le facem invitații. 
Credem cel mai tare în puterea exemplului și îi tratăm pe cei mici cu respect, iar ei învață astfel să facă asta mai departe. Suntem o echipă tânără, formată din pedagogi cu experiență, acreditați Montessori, iar tuturor ne e drag să ghidăm copii înspre a trăi frumos și a învăța cu dragi.
Suntem călăuze pentru copiii care ne trec pragul, îi ghidăm firesc și suntem alături de ei la fiecare pas - iar dacă micuții vor să ne ia de mână în călătoria lor, n-o să refuzăm. Nu facem nimic „cu forța” și credem în ritmul fiecărui copil, iar pentru noi cuvintele-cheie sunt, cu siguranță, blândețe, empatie și pasiune.
0 +
Absolvenți ce acum se regăsesc pe băncile celor mai bune școli din Brașov
0 +
Copii activi ce frecventează în prezent centrele noastre educaționale

Ce face Centrul Educational Universul Montessori atât de special?

  • Respect pentru individualitate: În cadrul sistemului Montessori, fiecare copil este considerat unic și este încurajat să se dezvolte în ritmul său. Nu există comparații sau presiune de performanță, ceea ce permite copiilor să-și descopere interesele și talentele naturale.
  • Mediu pregătit: fără jucări, da-da, ai citit bine. Clasa Montessori este un mediu bine organizat și echilibrat, cu materiale educaționale specifice care îi ajută pe copii să învețe prin experiență și explorare. Copiii au libertatea de a alege activitățile care îi interesează și de a lucra la propriul ritm. Practic noi “ne jucăm” folosind materiale educaționale și realizând activități.
  • Învățare practică: Educația Montessori pune un accent deosebit pe dezvoltarea abilităților practice, cum ar fi gătitul, igiena personală și îngrijirea mediului. Aceste abilități îi pregătesc pe copii pentru viață și le oferă independență.
  • Comunitate și colaborare: În centrul nostru educațional Montessori, copiii învață să lucreze în echipă, să comunice și să-și rezolve conflictele în mod pașnic. Încurajăm spiritul de comunitate și empatia.
  • Autodisciplină și concentrare: Prin activitățile Montessori, copiii învață să se auto-reglementeze și să-și dezvolte abilități de concentrare. Acest lucru este esențial pentru succesul lor în învățare și în viață.
  • Tehnologie: părinţii au acces non-stop la aplicaţia Kinderpedia unde pot accesa fotografii, video-uri, procentajul de masă servit de copil, programa, planificarea anuală şi meniul de mâncare; totodată părintele este conectat live la anunţurile educatoarei/conducerii.

Noi considerăm că fiecare copil este unic și are nevoie să fie susținut în progresul său unic. Cu dragoste și dedicare, lucrăm împreună pentru a dezvolta baze solide pentru viitorul său strălucit.

Universul Montessori

Despre companie

Probabil suntem unul dintre cele mai mari centre educaționale Montessori din Brașov și ne dedicăm cariera pedagogiei la standarde de excelență. De ce Montessori? Pentru că această metodă educațională ajută copilul să acționeze și să gândească singur, având la bază conceptul de „auto-educație”. Și pentru noi, dar și pentru cei mici, siguranța e esențială. Așa că am pus bazele a trei locații liniștite în Brașov: cartierul Bartolomeu, cartierul Urban, dar și în Izvor. În Bartolomeu, asigurăm un spațiu de 450 metri pătrați (dispuși pe 3 nivele), dar și o curte exterioară de 200 metri pătrați - asta pentru că ne place tare mult joaca!  În Urban - aproape de Mall Coresi - spațiul de 380 metri pătrați are inclusiv ieșire directă la un parc exterior. În Izvor ne bucurăm de un spaţiu extins de zonă verde şi loc de joacă, pentru ca cei mici să se bucure în tihnă. Să fie oare cel mai mare spaţiu verde din Braşov, în cadrul unui Centru Educational?

“Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul.” – Maria Montessori

Universul Montessori

Activitățile noastre

În sistemul educațional Montessori, activitățile de bază sunt fundamental diferite față de cele din educația standard. Activitățile de la noi nu îi obligă pe cei mici să memoreze versuri sau alte lucruri ce le-ar putea limita creativitatea, ci, dimpotrivă: creionăm activități care se le încurajeze curiozitatea, creativitatea și dorința de explorare. Mai mult de atât, activitățile pe care le propunem au ca obiectiv să lege și mai mult grupul și să-l ajute să socializeze și în afara Centrului Educational.
Iar activitățile noastre sunt împărțite astfel:

Universul Montessori

Activitățile noastre

În sistemul educațional Montessori, activitățile de bază sunt fundamental diferite față de cele din educația standard. Activitățile de la noi nu îi obligă pe cei mici să memoreze versuri sau alte lucruri ce le-ar putea limita creativitatea, ci, dimpotrivă: creionăm activități care se le încurajeze curiozitatea, creativitatea și dorința de explorare. Mai mult de atât, activitățile pe care le propunem au ca obiectiv să lege și mai mult grupul și să-l ajute să socializeze și în afara Centrului Educational.
Iar activitățile noastre sunt împărțite astfel:

Universul Montessori

Mâncarea

Credem cu tărie că cei mici trebuie să aibă parte de #BucurieÎnFarfurie, așa că le asigurăm mese nu doar savuroase, ci și extrem de nutritive și sănătoase. Porțiile de mâncare sunt ajustate în funcție necesitățile vârstei și sunt elaborate alături de un mediu pediatru. Uite ce ar mai trebui să știi despre mesele de la noi:

Universul Montessori

Mâncarea

Credem cu tărie că cei mici trebuie să aibă parte de #BucurieÎnFarfurie, așa că le asigurăm mese nu doar savuroase, ci și extrem de nutritive și sănătoase. Porțiile de mâncare sunt ajustate în funcție necesitățile vârstei și sunt elaborate alături de un mediu pediatru. Uite ce ar mai trebui să știi despre mesele de la noi:

Fă cunoștință cu echipa Universul Montessori

Fă cunoștință cu echipa Universul Montessori

TESTIMONIALE

Ce spun părinții?

Sună acum!